BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Info Auto

Kia Rio 1.5 CRDi 110

1 Kia Rio este la a doua generatie. Am testat versiunea dotata cu propulsor 1.5 CRDi
si iata impresiile. La capitolul design lucrurile au evoluat enorm. Spre deosebire de
prima generatie, care aducea cu o asiatica trezita din somn, noul model are o linie
moderna, simpatica si probabil ca va reusi sa fure o parte din clientela Renault
Clio II si Skoda Fabia. Interiorul este reusit, plansa de bord arata agreabil si este
ergonomica, dar se poate sesiza repede inrudirea cu Hyundai, de la care
au fost preluate consola centrala si ceasurile de bord. Oricum, acesta nu este
un fapt care deranjeaza, in conditiile in care soferul beneficiaza chiar si de
informatii privitoare la consumul mediu sau la temperatura exterioara, furnizate de computerul de bord. Nu
m-a impresionat insa calitatea plasticelor de pe bord. Oricine isi poate gasi o pozitie comoda la volan gratie
reglajelor multiple pe care le permite scaunul soferului. Si locurile din spate sunt generoase, dar aceasta
situatie are repercusiuni asupra volumul portbagajului: doar 270 de litri.

2

Unul pierde, celalalt castiga

Situatia proaspetilor divortati, GM si Fiat, este intr-o antiteza ironica. Vazut ca salvatorul italienilor la un moment dat, gigantul american a inregistrat in 2005 cea mai mare pierdere din istorie. Totul a inceput cu cresterea preturilor la carburanti in SUA, care oricum erau mai mici ca in Europa, dar psihoza a fost enorma si a lovit din plin GM, vanzarile monstruoaselor SUV-uri mid si full-size scazand dramatic. De asemenea, competitia acerba i-a fortat sa vanda cu discount-uri mari, ceea ce a redus si mai mult profitul pe bucata vanduta, cu mai mult de 1.000 USD in unele cazuri. A urmat falimentul Delphi, un alt moment greu si cu repercursiuni negative. Pentru a mai salva situatia, managementul firmei a inceput un amplu plan de restructurare prin concedieri de personal si inchiderea mai multor fabrici, dar toate aceste actiuni au generat alte costuri aditionale uriase. În total, pierderile se cifreaza la neverosimila suma de 8,6 miliarde de dolari.

Parada cailor-putere: S65 AMG

3 Nici nu s-a uscat bine cerneala pe articolele despre noul S-Class, ca acesta
tine capul afiselor din nou. Si nu oricum, ci cu varianta AMG, mai exact S65
AMG. Noul model nu este mai puternic, dar nici prestigiul nu-i este amenintat,
masina reprezentand in continuare varful icebergului la clasa de lux. Nu se poate
spune ca inginerii germani ar fi lucrat multe ore suplimentare la acest model.
Kit-ul optic (spoilere, jenti etc.) fusese testat in prealabil pe modelele civile, iar
motorul a fost preluat fara modificari de la generatia anterioara. Elementul de
noutate il reprezinta franele ceramice. Propulsorul V12 biturbo o fi el relativ vechi, dar herghelia (612 CP)
pe care o asmute spre puntea spate si mai ales cuplul de camion (1.000 Nm) vor reprezenta coordonate de
top si peste zece ani. Cutia de viteze – si ea o mostenire – are cinci trepte, fata de cele sapte pe care le au
mai nou masinile din Stuttgart, desi treptele in plus nu prea sunt necesare din cel putin doua motive: in
primul rand, tehnicienii AMG sustin si acum ca alta cutie n-ar putea duce cuplul gigantic, iar in al doilea,
limuzina s-ar descurca probabil bine si cu o singura treapta de viteza. Ca sa va faceti o idee: la 1.000 rpm
motorul dezvolta deja 570 Nm – cu doar 30 Nm mai putin decat reuseste sa “scoata” un 760 in regim maxim
... Ca atare, performantele sunt naucitoare: 4,4 s pana la 100 km/h, 13,3 s pana la 200. Viteza maxima este limitata la 250 km/h, dar vitezometrul, scalat pana la 360, indica limpede posibilitatea de by-pass. Suspensia
ABC (Active Body Control) asigura contactul optim cu soseaua, iar franele ceramice garanteaza siguranta
activa (fata 390 mm, spate 365 mm). Fiind vorba de un model de top, interiorul da satisfactie si celor mai aristocratice gusturi, persoanele cu inclinatii sportive primind in plus un cronometru a la Porsche, numit aici Racetimer. Ramane de vazut daca performanta pe circuit a lui S65 va fi pe masura dotarilor.

In curand mai multe informatii!